Sintaxa cu paleta de ping pong

Astăzi este 31 august, Ziua Limbii Române.

          Or fi destui care or vorbi  academic despre limba noastră cea comoară.

          Eu vreau să povestesc depre profesoara mea de română, pentru că de la ea a plecat dragul meu de vorbe şi de povestit. Domnişoara I., cum este cunoscută chiar şi acum, după ce s-a căsătorit, era... cum să vă explic eu... era un fel de “pin-up  girl” sovietică . Înaltă, pieptoasă, cu obrajii rumeni şi cu un coc brâncuşian, bine sculptat şi fixat , avea un mers hotărât, rectiliniu şi uniform.

          Cele ce urmează a fi descărcate aici din propria-mi memorie sunt impresiile şi trăirile mele personale, nu rezultatele vreunui sondaj de opinie printre foştii ei elevi, aşa încât îmi asum pe deplin subiectivismul postării.

          Mi-a fost dirigintă în toţi cei patru ani de gimnaziu şi foarte bine a făcut, pentru că numai şi numai datorită dumneaei savurez eu limba română ca pe un profiterol. Imaginaţi-vă prăjitura voastră preferată, pe care o mâncaţi pe îndelete  cu linguriţa, la umbra viţei-de-vie, alături de  cei mai buni prieteni. Da, aşa mă simt eu în compania limbii române.

          Domnişoara I. bătea la noi ca la sacii de fasole. Nu, nu este o exagerare, este amintirea pe care o avem amândoi, soţul meu şi cu mine. Ne-a fost amândurora profesoară, aşa încât pot verifica anumite amintiri pe care le am.

          Avea pe dulapul din cabinetul de limba română o serioasă provizie  de arătătoare, bucăţi de lemn aduse de la fabrica de mobilă, rachete de tenis şi palete de ping pong. Mai avea în mână şi catalogul, pe care nu se sfia să-l folosească, nu doar pentru a scrie note în el.

          Era tipul de profesor care ne cotropea pe noi, elevii. Intra cu avânt în capetele noastre, ţinând neapărat să ne transmită  cunoştinţe şi informaţii. Nu avea răbdare, nu ne ruga, nu se plângea de insubordonare sau lipsă de interes. Noi eram o redută pe care ea o cucerea cu orice preţ. Nu analiza prea mult efectele acţiunilor ei punitive, ne trata pe toţi la fel, pentru ea eram o grămadă organizată de elevi care trebuiau să înveţe sintaxă, morfologie şi literatură română.

          Domnişoara I. m-a lovit o singură dată, cu arătătorul peste braţul drept. Am avut vânătăi vreme de două săptămâni. Vânătăile acelea nu m-au durut la fel de mult ca jignirea profesoarei mele de geografie. Vânătăile au trecut,  cuvintele grele mi-au rămas în amintire.

          Da, ştiu, un profesor nu are voie să-şi agreseze elevii. Da, ştiu, profesorii care-şi bat elevii sunt nişte brute cu nervii varză. Numai că, vedeţi voi, eu am fost o elevă care avea nevoie să fie cotropită de profesoara ei. Trebuia să simt în dascălul meu propria-i forţă interioară şi propriul ei drag de limbă română, altfel nu m-aş fi lăsat convinsă.

          Nu am fost olimpică naţională, nici nu am fost scoasă în careu pentru a-mi fi lăudate  rezultatele excepţionale. Uitându-mă însă în urmă, îmi dau seama că nu notele pe care le-am obţinut sau pe care le-aş fi putut obţine  sunt importante, ci unealta care mi-a fost dată, bazele care mi s-au pus. A fost alegerea mea să folosesc unealta care mi-a fost pusă în mână cu forţa, aşa cum este alegerea mea  să îngrijesc ceea ce am primit, chiar dacă a fost cu preţul unei vânătăi.

          Am vizitat-o pe domnişoara I. în urmă cu câţiva ani. Am mers acasă la ea şi i-am dus prăjituri. Nu m-am sfiit să-i mulţumesc. Am vorbit cu ea aşa cum poate că mi-ar fi plăcut să vorbesc în urmă cu mulţi ani, ca de la om la om. Zâmbetul nu i s-a schimbat deloc odată cu trecerea timpului. este aceeaşi cotropitoare care ia viaţa în piept.  I-am explicat de ce îi sunt recunoscătoare: pentru că datorită ei am trecut cu bine de  toate examenele din viaţă care presupuneau o justă folosire a limbii române. Pentru că ceea ce m-a învăţat ea pe mine a rămas sădit, a fost udat şi îngrijit, crescând şi dezvoltându-se.

          I-am mai mulţumit pentru faptul că a fost singura profesoară cu care am putut discuta despre “Enigma Otiliei” în clasa a opta,  în timp ce desfăcam păpuşoiul pe câmp. În ceea ce mă priveşte, domnişoara I. m-a cucerit cu focul ei interior, nu cu paleta de ping pong.