De ce o să mă uit la “Duck TV”

Vreme de-o săptămână nu m-am uitat la televizor, pentru că în camera noastră din casa socrilor nu există televizor funcţional şi pentru că, în mod evident, nu am simţit nevoia să mă uit la televizor, chiar dacă aş fi putut într-un fel sau altul.

          Odată întorşi acasă am pornit , inevitabil, măgăoaia şi mare greşeală am făcut.

          Retina a început să-mi fie bombardată de “Breaking News”-urile unor posturi de ştiri. A murit Florin Cioabă. Dumnezeu să-l odihnească, ce pot zice mai mult de-atât... N-am avut niciodată niciun fel de părere despre el, pentru că nu a apărut prea mult la televizor, sau cel puţin nu-mi aduc eu aminte de asta. Am văzut tot felul de ştiri despre alţi conaţionali de-ai noştri care , de asemenea, nu mi-au rămas în memorie decât puţin timp, pentru că sunt un om care procesează rapid informaţiile, păstrându-le doar pe cele cu adevărat importante şi interesante.

          Tura asta însă nu pot să nu izbucnesc : ce naiba-i cu ŢIGĂNEALA asta ?! A ajuns o factură emisă de un spital din Turcia subiect de dezbatere naţională? Mai marii României dau declaraţii “la cald” din cinci în cinci minute referitoare la modul în care ar trebui ajutată familia defunctului? Am înnebunit eu sau nimic nu mai e cum trebuie să fie?

          Aseară era intervievat prin telefon un bulibaşă Nu-ştiu-cum Stănescu. Omul ăla, un agramat şi un tupeist cum rar mi-a fost dat să aud, îi explica prompteristei, jenată oarecum de faptul că, na, mai trebuie să-l şi contreze puţin, că familia n-are, dom’le, banii necesari să acopere cheltuielile cu operaţia şi spitalizarea. Şi ce dacă au semnat acte prin care se declară de acord? Păi dacă omul a decedat, pen’ce să mai plătească ? Adicătelea ar fi ei, conaţionalii, dispuşi să le arunce turcilor vreo 2.000-5.000 de dolari, că atâta ar putea ei, săracii, strânge prin chetă, da’ mai mult.... de unde ? Să plătească Statul Român restul banilor, ca să poată ei repatria trupul defunctului, după care să-i organizeze o înmormântare demnă de un rege, cu sicriul ăl mai scump şi cu toate alea cele mai scumpe.

          Socotea bulibaşa « miliardele » care trebuie plătite şi aproape că se îneca de contrariat ce era. Îl întreb pe bărbatu-miu : « Auzi, da’ oare bulibaşa n-are 350.000 de dolari  să plătească el factura ? Poate că aşa s-ar termina bâlciul... » Zice Gabi : « Vai de capul tău, cred că ăsta poartă pe el greutatea ta în aur.” Oleacă exagerat aş spune, pentru că în cazul ăsta omul ar sta doar pe loc, neputând să se mişte, eu nefiind vreun lănţişor din aur lucrat în filigran.

          În dimineaţa asta încă nu am pornit nici radioul, nici televizorul şi nici n-am de gând s-o fac.

          « Discriminare ! » urlă unii sau alţii când le pică lor bine. De acord, hai să nu-i discriminăm deloc, nici măcar pozitiv. Hai să  le explicăm frumos că fiecare dintre noi are obligaţii, înainte de a avea drepturi. Eu zic să li se facă un instructaj clar despre felul în care trebuie muncit cu forme legale, pentru a avea dreptul la un salariu de mizerie din care Statul Român îşi reţine o parte, cu care face ce vrea muşchiul lui de Stat . Haideţi să-i mai întrebăm pe ei, discriminaţii, din ce bani şi-au construit palatele cu turnuleţe şi şi-au cumpărat merţanele, beemveurile şi tonele de bijuterii şi dacă n-ar fi dispuşi să vândă o mică, mică parte  din ele, pentru a-şi înmormânta regele.

          Nu, nu, de data asta nu sunt ei discriminaţi. Eu mă simt discriminată în ţara mea, în care m-am născut, trăiesc şi muncesc, fără să crâcnesc, fiindcă am fost educată de mică să-mi fac datoria. Da, eu îmi fac datoria, pentru că nu fur, nu înşel, nu omor, nu fac scandal- că doar nu-i elegant şi civilizat- lăsându-i în schimb pe alţii să facă toate astea, pentru ca la final tot eu să ies jumulită şi scârbită.

          Nu, nu-i etic să faci scandal, trebuie să fii un bun creştin şi să întorci şi obrazul celălalt, dar să-ţi întorci şi buzunarele pe dos pentru a le plăti altora tupeul şi nesimţirea.

          Concluzia? Din cauză că mă simt atât de oribil de discriminată în ţara mea, îi bag în... embargou pe tonţii de la TOATE canalele de ştiri din ţara în care m-am născut, trăiesc şi muncesc, preferând să mă uit la “Duck TV” în cazul în care o să intru în sevraj şi o să pornesc la un moment dat televizorul.

          Încă ceva: se tot laudă ştiriştii români cu premiile, ratingul şi banii câştigaţi. În cazul ăsta le dau un sfat, şi anume să folosească o mică, micuţă parte din bani pentru a-şi trimite angajaţii prin străinătăţuri, la şcoală, fiindcă au grozav de  mare nevoie săracii.