miercuri, 24 februarie 2021

INFLUENCER(Ă)

 


Mama este prima mea influenceră. Orice făceam sau nu făceam la începuturile mele trecea prin filtrul ei. Până pe la vârsta de șase ani nu prea am amintiri consistente, din cauză că m-am născut cu astigmatism miopic și prima pereche de ochelari am   căpătat-o la debutul școlarității, când chioară ca o cârtiță fiind, m-a purtat mama pe la oftalmologi. Am fost dusă chiar și la Suceava la un specialist. Până pe la șase ani așadar, nu-mi mai amintesc mare lucru, din cauză că am umblat chioară prin viață.

Lucrurile au început să se limpezească odată cu primele caiete de scriere și de matematică din clasa I.

” Pune mâna și învață, soarele tău de copil a lu’ cine te-a făcut!”. Ah, nu, mama nu   mi-a vorbit așa niciodată, dar am vrut să surprind esența influențărelii din prima parte a școlarității mele. Eram de-o lene ieșită din comun și reușeam, cât de cât, să termin temele pentru acasă doar sub amenințarea ceasului deșteptător, cu alarma fixată la o anumită oră. Țin minte masa din sufragerie ( încă nu aveam birou în camera mea) și cloncănitul macabru al măgăoaiei de ceas sovietic , care-mi măsura neputința de a rezolva temele și care răgea apocaliptic atunci când se făcea ora de predat temele la control.

Cu timpul, am depășit lenea și am început să învăț. Am petrecut vreo douăzeci de ani învățând. Socotesc aici și cei doi ani de masterat, chiar dacă nu am susținut lucrarea de dizertație, pentru că mi s-a părut că nu are rost și pentru că mi se aplecase de autosuficiența academică a celor care ar fi trebuit să mă îndrume și susțină. Eram femeie în toată firea, cu copil, bărbat, un câine, un loc de muncă, o casă de curățat, un frigider de umplut cu mâncare, așa că am decis să renunț la dizertație.

Bun: douăzeci de ani de școală, unii cu noduri în gât, cu transpirații reci în nopțile de vară din timpul sesiunilor sau înaintea tezelor la fizică, alți ani foarte mișto, cu învățarea paradigmelor și a taxonomiilor educației în timpul sărbătorilor de iarnă, cu sarmalele fiebând domol pe foc și cu masa încărcată cu cursuri ușor de parcurs.

”Ai carte, ai parte!”.

Voi, ăștia care-i inoculați pe cei mici cu înțelepciuni din astea bătrânești, culese de pe dealuri unde înflorește mușețelul, nu le ziceți și de ce anume au parte, dacă au carte.  Eu numesc asta minciună prin omisiune, moncherică!

Oamenii care au carte, capătă, în primul rând, abilitatea de a analiza la rece situațiile de viață prin care trec. E simplu, e o abilitate de bază pe care o au oamenii instruiți, care au citit cărți și care, după ce au depășit cloncănitul deșteptătorului din    sufragerie , au hotărât să-și folosească mintea mai presus de orice.

După cum văd eu treburile în ziua de astăzi, chestiunea cu influențăreala s-a schimbat dramatic. Nu se mai ocupă mamele de așa ceva, că se ocupă internetul.

Există femei care se oferă, cu altruism, să influențeze pe oricine.

Scroll up, scroll down... hop, zâna! Prima dată-ți lovesc retina lumina puternică și luminițele și scânteioarele și inimioarele și steluțele care pâlpâie și se rotesc pe acolo. După ce-ți revii puțin din zăpăceală, încep să fluture genele. Și stau și mă uit în transă la genele acelea lungi, după care începe și părul să se miște, să se unduiască finuț, că de aceea-i păr de zână.

După aceea, zânele deschid gurițele frumos conturate și rujate și încep să vorbească, începând influențăreala.

N-am auzit-o până acum pe niciuna zicând: ”Puneți dreaq mâna pe carte, mergeți la școală și învățați, voi, astea care aveți doișpe, paișpe ani, dacă vreți să aveți parte de luxul în care trăiesc eu!”. Nooooooo, nu am auzit. Fetele de doișpe , paișpe ani învață că e foarte mișto să te fardezi, să porți haine și bijuterii scumpe, să ai mașină, să călătorești la business class sau cu private jet, să bei Moët, să ai un vlog, blog, tiktok, whatever, orice te face vizibilă și admirabilă. 

Cele mai tari sunt influențerițele care se ceartă cu toată lumea, vorbind singure în fața telefonului. Adică după ce recomandă ele cremuțe, farduri, hăinuțe, papucași, roboți de bucătărie, aspiratoare și oale de inox, încep să nu le recomande pe ale altora. Și începe , drăgăliță doamne, frăsuiala pe rețele.

A durat ceva timp să-mi dau seama că femeile astea câștigă bani chiar și în timp ce se ceartă ca idioatele, unele cu altele. La început credeam că e vorba despre apărarea unor idei, opinii cu orice preț. Dar nu-i așa: femeile astea câștigă bani vânzând porcării și certându-se.

”Pune mâna și învață, gâții mă-tii de copchil, că dacă înveți o să ai parte de o viață bună!”.

Mama , n-ai nimerit-o. Te-am ascultat și am învățat, uneori chiar mai mult decât mă țineau băierile minții mele. Am învățat de toate pentru toți și, cel mai important, am învățat să  nu-mi urlu nemulțumirile. Am învățat să le șoptesc doar.

Uite-așa i-am șoptit lui Gabi că mi-am distrus mâinile de atâta spălat și dezinfectat.  I-am șoptit că cremuțele acelea care mă ajută de obicei nu-și mai fac treaba.

Ieri m-a dus la magazin și mi-a cumpărat o cremă de mâini scumpă, pe care eu nu  mi-o permit, fiindcă nu-s influenceră, sunt doar o fraieră care a crezut în ”Ai carte, ai parte.”.


Un comentariu:

  1. Cunosc f multi oameni care au reusit findca au carte. Cunosc putin sau chiar deloc reusiti fara sa invete ...ceva.
    Unica ta fata ai indrumato sa invete si inca o meserie care o sa invete toata viata .

    RăspundețiȘtergere