Momentul acela

E luni dimineaţă, primăvara mă enervează pentru că nu-mi dă pace şi mă cheamă afară iar ciorba mea de perişoare fierbe clocotind încetişor în bucătăria în care mai nou ciobănescul mioritic Soki îşi caută de lucru. Miercuri e programat micuţul pufos la o întâlnire cu Tudor, fur-stylistul cel mai bun al Clujului.

          Ciudăţenia cea mai ciudată e că în casă nu se aude zumzetul televizorului, nici al radioului. Am hotărât să nu le pornesc în dimineaţa asta, pentru că am decis ca pentru o dimineaţă să nu mă intereseze ştirile, de orice fel ar fi ele. La început m-am simţit puţin singură, parcă ruptă de lume, dar apoi mi-am dat seama că, în sfârşit, îmi pot auzi gândurile fără niciun fel de interferenţă. Mi se întâmplă din ce în ce mai des să nu mai pot raţiona şi să nu mă mai pot exprima la fel de fluent ca înainte. Partea bună e că am recunoscut la timp simptomele, partea proastă e că nu ştiu în ce măsură o să pot repara răul pe care singură mi l-am provocat. În casa noastră nu se cumpără ziare, nici reviste, eventualele ştiri se citesc online. Mă rog, eu nu prea citesc ştiri, dar am parte de câte o “revistă a presei” atunci când Gabi consideră că un articol sau altul mi-ar putea suscita interesul. Desigur, un om informat e un om puternic, sunt total de acord cu zicerea în cauză. Dar ce te faci dacă NU VREI să fii puternic? Recunosc “puternicia” în majoritatea oamenilor din jur, indiferent de vârstă, pregătire sau domeniul în care activează. M-am hotărât să nu fiu chiar atât de puternică, cel puţin nu în sensul promovat în zilele noastre. La ce folos informaţia, dacă nu ţi-e utilă decât ţie? Am ajuns să-mi pun întrebări referitoare la rostul pentru care-mi omor zilnic neuroni înmagazinând frânturi de imagini şi texte vorbite despre interlopi, politicieni, jmekeri şi piţipoance, criminali, habotnici, oameni de afaceri, bogaţi ai lumii, sex, violenţă în şcoli ş-alticelea. De ce şi pentru ce? Ca să-mi crească nivelul frustrării în momentul în care îmi dau seama că n-o să ajung niciodată bogată ca ei, cunoscută ca ei, tupeistă ca ei? Pentru ca să-mi trăiesc în continuare viaţa care mi-a fost dată fără să întreprind acte de eroism, fără să descopăr vreo soluţie miraculoasă la problemele lumii, fără să mă fac auzită chiar dacă am ceva important de spus?

          Am decis că nu este important să fiu preţuită de ceilalţi doar pentru serviciile pe care le aduc lor. Prietenia nu este cu adevărat valoroasă doar dacă poate fi cuantificată . Ea există sau nu, indiferent de valoarea cadourilor oferite sau primite, indiferent de frecvenţa întâlnirilor sau a discuţiilor telefonice, indiferent de nivelul favorurilor oferite de o parte sau de alta.

          Trăim într-o lume preponderent materialistă, bombardată de culori, zgomote, scroll-uri, like-uri, comentarii, upgrade, adaptabilitatea noastră fiind pusă zilnic la grea încercare. Mi se întâmplă de multe ori să mă întreb dacă ziua de astăzi îmi va aduce surprize în relaţiile cu cei din jur, sau dacă lumea este aceeaşi cu cea pe care am cunoscut-o ieri, înainte de a adormi.

          Primul pas pe care o să-l fac este acela de a reduce simţitor timpul petrecut în faţa televizorului. Îmi voi păstra sinapsele pentru ceva mai bun, ca de exemplu o carte, o discuţie cu cineva drag, o plimbare sau, pur şi simplu, o tăcere adâncă care să mă ajute să-mi organizez sertarele din mintea mea.

          E primăvară şi ne aşteaptă pe toţi marea curăţenie. Vă dau un singur sfat: faceţi-vă curăţenie şi în gânduri şi suflet, pentru că habar nu aveţi câtă mizerie s-a adunat acolo.