N-am ce să fac cu tine...

Sunt educatoare şi mi-am ales meseria din vocaţie, la o vârstă adultă, conştientă fiind de eforturile pe care o să trebuiască să le fac şi de neajunsurile care mă aşteaptă.

          Zi de zi mă joc cu copiii, zi de zi îi ascult chiar şi atunci când nu vorbesc cu mine. Face parte din îndatoririle mele să-i susţin emoţional şi să-i prind atunci când “cad”.

          O spun direct: nu-mi place ce se întâmplă în evoluţia relaţiei părinţi-copii. Aparenţele sunt înşelătoare: copiii sunt frumos îmbrăcaţi şi bine hrăniţi. Mulţi dintre ei fac sport, dans, învaţă de mici câte o limbă străină. Uneori îşi petrec concediile în străinătate, de unde se întorc bronzaţi. O să mă întrebaţi: ” Şi  atunci, ce ai de comentat?”.

          Ar fi prea mult spus “comentez”, eu doar constat cu amărăciune că majoritatea părinţilor îşi educă şi îngrijesc pruncii pe bază de google. Nu mă contraziceţi, aşa este. Copilul este văzut ca un obiect de studiu, pe forumuri se schimbă păreri despre alimentaţie, medicaţie, creşe, grădiniţe, şcoli şi alticelea. Mamele sunt foarte documentate, dau sfaturi despre orice, tind să atingă perfecţiunea – în viziunea lor- criticând acerb orice neregulă, orice microb sau virus care le-ar putea îmbolnăvi copilul, orice persoană care s-ar putea vreodată să nu-i acorde acestuia suficientă atenţie. Se “stârnesc” campanii, se formează grupuri, se crează lumi ideale. Este de la sine înţeles că în condiţiile date mamele au dorinţe, pretenţii şi drepturi, din moment ce obligaţiile lor sunt îndeplinite,  nu-i aşa?

          Se refuză cu încrâncenare ideea că atât copilul, cât şi cel/cea care se ocupă de el pot fi oameni şi cu defecte, nu doar cu calităţi. Dacă în copil este “băgată” materie primă de calitate şi rezultatele trebuie să fie pe măsură, nu?

          Uite că nu este aşa, pentru că, în general, copiii refuză să devină perfecţi, fiind mai normali decât părinţii lor. Eu sunt mândră de copiii pe care-i cunosc şi le ador imperfecţiunile care-i fac unici.

          De ce am scris mai sus titlul cu pricina? Pentru că toată munca laborioasă a părinţilor se năruieşte în momentul în care-i spun copilului înlăcrimat lăsat fără voia lui în grădiniţă: “ Îmi pare rău puiule, trebuie să rămâi aici, pentru că nu am ce să fac cu tine. Te iubesc!”, după care se urcă în maşina de serviciu şi pleacă spre firmele unde muncesc din greu, pentru “ a face bani”, cum zic cei mici.

          Am fost criticată pentru că am îndrăznit să nu-i înţeleg pe părinţii care “ chiar nu au ce face cu copiii lor”. Îmi pare rău, nici n-o să înţeleg vreodată şi pace bună!

          Pentru ce militez eu? Militez pentru deconectarea de la google şi de la forumuri, militez pentru ieşirea din mall-uri şi intrarea în parcuri şi păduri – câte-or mai fi- , pentru renunţarea la înzorzonare, consumism şi junk food, în favoarea hainelor simple şi curate , a jocurilor pentru întreaga familie, a fructelor şi legumelor. Îmi doresc pentru copiii ăştia mai puţine desene animate şi mai multe cărţi de basme şi, cel mai important, îmi doresc ca părinţii să nu-i mai încarce pe copii cu problemele lor financiare, de sănătate sau de familie. Un copil fericit, nematurizat forţat, este cel care râde cu gura până la urechi povestind cum s-a murdărit până în vârful capului jucându-se afară cu alţi copii, cum a stat cu mama duminică dimineaţa şi au tăiat hârtie colorată împreună şi cum la petrecerea de ziua lui au stat toţi acasă mâncând un tort bun făcut de mama .

          Nu vă lăsaţi amăgiţi de aparenţe, analizaţi puţin chipurile copiilor şi tonalităţile vocilor atunci când îi însoţesc pe părinţi la “shopping”: sprâncene încruntate, facies rigid, agitaţie, strigăte şi frustrare sau, dimpotrivă, atitudine absentă. Poate că la vârste mici încă mai sunt amuzanţi, dar încercaţi să vi-i imaginaţi peste vreo zece ani. Dar asta-i altă poveste...

          În concluzie: puteţi sau nu să fiţi de acord cu mine, dar asta-i realitatea percepută de mine din mijlocul copiilor şi a nu accepta o realitate, chiar şi neplăcută, duce la perseverarea în greşeală.