duminică, 18 noiembrie 2012

Atunci când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă din ele!


Există în viaţa fiecăruia dintre noi perioade în care ne simţim rău.           
         Motivele sunt diverse şi nu ţin întotdeauna de conjuncturi sau de persoane. Înclin să cred că uneori vinovată este pur şi simplu chimia creierului nostru. De câte ori mă simt rău, analizez situaţia faptică în care mă aflu, încercând să-mi dau seama dacă are sau nu rost să mă amărăsc în exces. Optimismul permanent este un semn de îngrijorare, cred, aşa că încerc să trec cât mai discret cu putinţă peste supărări, în speranţa unei noi perioade de veselie. Cu cât mi-e mai mare năcazul, cu atât mă retrag mai mult în cochilia mea, conştientă fiind că nimănui nu-i place să stea şi să asculte lamentările unei persoane, oricât de apropiată i-ar fi. Dacă supărarea e măruntă, mă confesez cuiva şi gata, a trecut!
          Am un dar din născare: ştiu să ascult.  Ascult chiar şi atunci când nu mi se vorbeşte direct. Nu mă grăbesc să dau sfaturi, pentru că ştiu din proprie experienţă că nu pot interioriza decât concluziile la care ajung singură. Am fost ieri la un curs despre autism şi am auzit un lucru pe  care-l ştiam, dar nu-l puteam exprima atât de clar: un om aflat în faza de negare nu poate ieşi din ea decât singur, pentru că nimeni şi nimic din exterior nu-l poate ajuta în acea fază.
          Pe parcursul vieţii am realizat însă că ascultându-i pe alţii care-şi deschid sufletul în faţa mea, mă încarc negativ şi de multe ori nu mai pot scăpa de gândurile care mă bântuie mai apoi. De ce? Pentru că empatizez cu cel sau cea care care m-a ales drept confident. De ce empatizez? Habar n-am. Mai în glumă, mai în serios, am citit cândva că cei din zodia mea, a Gemenilor, sunt foarte sensibili. Chiar dacă nu sunt mare amatoare de horoscoape,orice explicaţie e bună până la urmă.
          Partea mai puţin bună în toată afacerea asta cu interrelaţionarea este că la un moment dat se ajunge într-un punct în care eşti etichetat. De obicei pe etichetă scrie: “Fraierul de serviciu”. N-aveţi decât să nu fiţi de acord cu mine, dar statistic vorbind asta e realitatea. În cazul ăsta există două soluţii: te consolezi oftând şi-i dai bătaie înainte sau faci mulţi paşi înapoi dintr-o relaţie unidirecţională. Alegerea mi-a aparţinut de multe ori şi am ales fără să ezit.
          În momentul “X” al alegerii am simţit un gust acru,nici măcar amar, semn că în lămâiul vieţii mele a mai apărut un fruct. Am cules fructul, l-am tăiat,l-am gustat pentru o perioadă scurtă de timp, după care am făcut o minunăţie de limonadă, turnată în carafa timpului care mi-a mai rămas pe pământ. La sfârşit, când carafa va fi plină, am s-o fac cadou tuturor celor care mi-au umplut-o.
          Dar până la sfârşitul timpului meu mai este un pic, aşa că deocamdată în afară de limonadă îi ofer lumii  cuşmele mele, cu pompoane sau fără.


Un comentariu:

  1. E bine sa cauti vinovatia la tine,dar nu exagera.Te stiu prea bine ca sa nu-mi dau seama ca un eveniment crucial te-a marcat.Insa, inteligenta si sensibila cum te stiu ,vei sti sa treci peste toate si vei savura multa, multa limonada.Mi-a placut metafora.

    RăspundețiȘtergere