EDUCAŢIA LA VREMEA COVIDULUI

Uneori mă uit la “Las Fierbinţi”. Am două personaje preferate: Celentano şi Firică. De multe ori se opresc în mijlocul drumului, atunci când au câte o dilemă existenţială majoră, se uită intens unul la celălalt şi schimbă două replici: “Bă, eşti nebun?!”, “Bă, eşti prost?!”.

Cam aşa stau eu acum de una singură în bucătărie, îmi beau cafeaua şi replicile astea două mi se învârt în cap. Vorbesc eu cu mine. Uneori vorbesc eu cu mine când calc rufe, dar acum parcă nici de călcat rufe nu am chef. De fapt, după trei luni de telemuncă parcă nu mai am chef de nimic, cu atât mai puţin de noutăţile educaţionale care apar aproape zilnic.

Haideţi să vă explic puţin cum decurge o zi normală la grădiniţă, când eşti educatoare la grupa mică, situaţie în care m-am aflat eu anul ăsta şcolar.

Dimineaţa, înainte de a sosi copiii, aranjez mobilierul în aşa fel încât să organizez spaţiul cât mai atractiv pentru cei mici. Se creează  aşa-zisele centre de interes, unde grădiniţarii găsesc o droaie de jocuri şi jucării, alegând să se joace după pofta inimii. Când zic o droaie         mă refer efectiv la o grămadă de jocuri, jucării, cărţi, instrumente de pictat, colorat, modelat şamd, cantitatea acoperind lejer inventarul unui magazin de jucării. De-a lungul anilor mi-am făcut bunul obicei de a căra cu cârca tot felul de obiecte obţinute din donaţii, care creează universul din sala de grupă. Am făcut-o pentru că mi-a fost la îndemână, pentru că nu mi-a picat blazonul făcând-o şi pentru că jocurile şi jucăriile cumpărate din banii de la buget nu mi-au ostoit apetitul pentru ceea ce în mod formal se numeşte “material didactic”. Cum se zice pe la noi, m-am descurcat, treaba mea cum anume.

După ce organizez spaţiul educaţional ( să nu uităm că oferta trebuie modificată zilnic, pentru a nu se ajunge la normala plictiseală a celor mici), mă aşez cuminte pe un scăunel şi-i aştept pe pitici. Ziua lor la grădiniţă începe, de obicei, cu o îmbrăţişare, cu un pupic pe frunte sau pe obraz, cu călăritul genunchilor mei, cu ştersul mucilor de dor de mama.

Urmează, după micile tristeţi de dimineaţă, o zi plină de joc, de veselie, de conversaţii, de ţopăieli, de prietenie proaspăt înflorită, de întrebări şi răspunsuri, de poveşti citite şi răstălmăcite pe înţelesul unor minţi mititele şi curioase. De cincisprezece ani fac asta. De cincisprezece ani mă simt fericită făcând exact asta. Nu-mi doresc să lucrez în alt domeniu, nu am plan B.

Dar iată că s-a năpustit peste noi covidul. Ne-a copleşit pandemia. Lucrurile au luat-o razna. Poate că am să vă povestesc cu altă ocazie despre telemunca mea la vremea pandemiei. Este ireal ce s-a întâmplat. Am nevoie să-mi adun  gândurile înainte de a dezvolta subiectul. Până atunci încercaţi să vă gândiţi puţin la următorul context: activităţi online cu preşcolari cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani.

Este mijlocul lunii iunie, vacanţa de vară a început şi se deschid grădiniţele. În mod normal, grădiniţele sunt deschise în fiecare vară, aşa că ăsta nu-i un element de noutate. Până aici, nimic de comentat.

Celentano şi Firică au apărut în creierul meu atunci când am aflat în ce condiţii de deschid grădiniţele. Nu ştiţi? Haideţi că vă povestesc eu.

În primul şi în primul rând s-au golit sălile de grupă de covoare, jocuri, jucării şi cărţi. Au rămas în săli câteva seturi de jucării care pot fi dezinfectate zilnic. Urmează ca aceste jucării să fie împărţite în cutii inscripţionate cu numele copiilor care vor veni la grădiniţă., urmând ca ei să se joace doar cu acele jucării pe parcursul unei zile. Bă, eşti nebun? Indicaţiile sunt clare: copiii nu au voie să facă schimb de jucării între ei, dacă nu sunt dezinfectate înainte. Bă, eşti prost?

Fiecare copil va avea o măsuţă şi un scaun, personalizate printr-un mic simbol pe care este scris numele lui, având voie să stea aşezat doar acolo. Bă, eşti nebun? Între copiii aşezaţi la măsuţe trebuie să fie o distanţă de 2 metri, nefiindu-le permis să interacţioneze fizic. Bă, eşti prost?

Se recomandă a se organiza cât mai multe jocuri în curtea grădiniţei, cu respectarea distanţei fizice dintre copii. Bă, eşti nebun? Sunt interzise jocurile cu mingea, în ideea în care mai mulţi copii ar atinge mingea în timpul jocului. Bă, eşti prost?

Acuma, eu ştiu sigur că dilemele mele nu au să ajungă la urechile nimănui important, care are căderea să şadă oleacă, să judece şi să vină cu nişte răspunsuri.

Vă spun sigur-sigurel că cei care au gândit halul ăsta de organizare al activităţilor din grădiniţe la vremea pandemiei habar nu au cu ce se mănâncă grădiniţeala. Nu au habar, în schimb au pixul cu care semnează. Mai au ceva, foarte important în ţara noastră: au puterea de a ne ameninţa, de a ne intimida şi de a ne supune. Noi, talpa ţării, nu suntem un partener de dialog, suntem proştii care se supun ordinelor primite, suntem cei care stau cu gura închisă, în poziţia ghiocel, ori de câte ori mai-marii noştri ne comunică deciziile pe care le-au luat, fără să aibă habar de realităţile din sistem.

Că ne-au luat nouă vocea, demnitatea, capacitatea de a împărtăşi din experienţele noastre profesionale într-un mod sincer, transparent şi realist, e una: le ducem pe toate, că suntem adulţi şi avem pielea tăbăcită.

Dar acum au venit şi le-au luat copiilor jocul, le-au luat îmbrăţişările după care tânjesc când calcă pragul grădiniţei. Le-au luat zâmbetele noastre de încurajare, ascunse acum în spatele unor măşti chirurgicale. Le-au luat până şi covoarele şi pernuţele pe care se tăvăleau când se jucau de mama focului, râzând şi nechezând ca nişte ponei. Le-au luat cărţile pe care le răsfoiau serioşi, străbătând lumi de basm. Le-au redus universul la o cutie cu capac, o măsuţă şi un scăunel.

Dacă toţi cei care au semnat cu pixul lor atotputernic toate ordinele astea ar fi o singură persoană, atunci aş întreba-o în nimicnicia mea de râmă din sistem: Bă, eşti nebun sau eşti prost ?!