miercuri, 4 iulie 2018

OAMENII CU GAZELE


O zi de miercuri obişnuită. Prânz. Concediu. Relaxare. Mental sunt pregătită sa mai scriu câteva pagini la lucrarea mea de gradul I.
Bătăi în uşă. Dulăii mei de pază latră ca bezmeticii. Mă uit şi văd în faţa uşii un bărbat tânăr. Mârâi în sinea mea : “Ăştia cu ofertele lor…”. Fiindcă sunt o persoană prietenoasă, deschid uşa ca să-i zic un nu-mulţumesc cu zâmbetul pe buze. Până la urmă, tonul face muzica.
- Bună ziua, de la gaze suntem.
- Bună ziua!
- Am venit pentru verificare. Putem intra?
- Da, poftiţi.
Intră în casă tânarul înalt, tricou roz, blugi skinny, I-Pad- am să-i zic Junioru- urmat de un bărbat aflat la vârsta pensiei- am să-i zic Senioru- mic, slab, uşor cocârjat, purtând o salopetă cu două numere mai mari, ţinând în mână o valiză uriaşă, cu unelte.
Junioru se instalează tacticos la masa din bucătărie, scoate I-Padul, mai scoate un tabel, mai scoate un aparat POS, oftează, scoate un pix şi începe să scrie ceva, după ce mă întreabă cum mă cheamă, cum îl cheamă pe soţul meu, ce număr de telefon are , data nunţii n-a cerut-o, dar a cerut să vorbească cu Gabi la telefon. Mă uit la tricoul lui roz şi rânjesc în sinea mea, gândindu-mă la cât de mişto e Gabi şi ce voce  bestială are la telefon. Mă uit la mine şi-mi văd hainele de casă largi, cu pete de la mâncarea gătită şi mă gândesc la moţul meu prins în vârful capului. Nu-s machiată, nu-s aranjată, nici nu miros a parfum şi-s desculţă.
Senioru se apropie încet, cu o baghetă, de centrala din bucătărie. Încet, o manevrează, pufnind uşurel. Junioru începe să tasteze frenetic şi să tipărească cearceafuri care ies din POS şi-mi inundă masa din bucătărie. Senioru se aşează oftând pe alt scaun de la masă şi răspunde la două-trei telefoane urgente ( afacerile nu pot aştepta).
Junioru mă întreabă unde-i dosarul centralei. Habar n-am, zic, îl sun pe soţu’…  Se înseninează: vreau să vorbesc şi eu cu el. Îl sun pe Gabi, care bineînţeles că nu ştie unde e dosarul. Gabi nu ştie unde e tricoul ăla mişto, gri, nici unde-s blugii ăia lejeri. Bwahahahaha, doar eu pot şti unde e dosarul! Dar acum am uitat. Junioru află totuşi că am făcut revizia în urmă cu doi ani şi că vara asta e scadentă următoarea.
Senioru se uită insistent în direcţia espressorului. Mă uit şi eu: nu am cafea făcută. Mă ruşinez gândindu-mă că aş fi putut oferi o cafeluţă musafirilor mei. Ruşinea însă îmi trece repede.
Junioru face o pauză din tastat şi tipărit şi mă întreabă:
- Unde-i baia?
- Acolo…
- Pot să merg la baie?
- Da…
Mă ridic şi-l însoţesc cu privirea. Nu-mi vine să cred că a mers la baie să facă pipi. Sunt o naivă. Prin geamul de la uşă îl văd cum inspectează baia în timp ce stă nemişcat în faţa wc-ului . Capul meu începe să se învârtă: azi dimineaţă nu am schimbat prosopul alb, de mâini, nu am frecat cu Cif chiuveta şi cada, cred că mi-am lăsat pijamaua agăţată în baie, noroc însă că am dus pe balcon rufele murdare adunate în ligheanul de sub chiuvetă. Nu i-am spus care-i prosopul de mâini. Săpunul lichid e pe terminate, sper să mai ajungă de-o spălare… Mă opresc. Drăcuşorul din mine e fericit şi-şi freacă mânuţele: ce mişto ar fi să folosească prosopul ăla pufos, verde. E prosopul pentru picioare.
În timpul ăsta Senioru stă calm pe scaun şi se uită în jur. El nu simte nevoia să-mi spună ce a constatat cu bagheta lui fermecată şi nici eu nu simt nevoia să-l întreb. Lui i-e lene. Eu încep să mă enervez. În plus, câinii latră ca bezmeticii de după uşa închisă. Junioru şi Senioru nu par afectaţi de corul de  urlete paroxistice din camera Amaliei. Eu am deja sinapsele cârlionţate.
La un moment dat, Junioru eliberat de presiune începe să comunice cu mine. Are să ia legătura cu soţul meu – maaaaan, you’ve got an obsession!- pentru a stabili data următoarei întâlniri în vederea reviziei. Îi dă Seniorului la semnat cearceafurile alea interminabile, după care mi le bagă şi mie sub nas. Semnez ca tuta, văd totuşi ceva cu 244 lei. Întreb dacă am ceva de plătit. Zice că nu, o să plătească soţu’ când cu revizia. Aleluia!
După ce am semnat, observ că se pregătesc de plecare. Înceeeeet, fără grabă… Senioru se opreşte şi oftează:
- Ce bine-i la umbra, colegu’… Uite, văd o scrumieră pe masă. Nu ştiam că în casa asta se fumează.
Eu tac şi încep să număr în gând până la 10, cum făcea Costică din “Buletin de Bucureşti”. Junioru-i zice:
- Nu-ţi mai aprinde acuma, că plecăm.
Senioru scoate o ţigară din pachet şi şi-o aprinde cu bricheta mea. Analizează bricheta şi dă s-o bage în buzunar. Se răzgândeşte, o trânteşte pe masă şi…
- No, hai ş-om mere, colegu’ !
Salută amândoi şi ies pe uşă lăsând în urmă un miros de ţigară ieftină.
Închid uşa, eliberez fiarele.
Aştept să-mi zică soţu’ pe când e stabilită următoarea vizită a lui Junioru şi Senioru. Am să schimb toate prosoapele din baie, am să spăl scrumiera, am să pregătesc o prăjiturică bună şi aromată cu fructe, am să pun la făcut o cafeluţă şi am să destup un borcănel cu dulceaţă din aia bună, de vişine. Nu de alta, dar în cazul în care Gabi nu va fi o gazdă perfectă, n-aş putea suporta dezamăgirea Juniorului


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu