Eu cu cine m-am măritat?

A fost acea vreme în care m-am căsătorit pentru prima dată cu prinţul din “Cenuşăreasa”. Toate fetiţele s-au visat cândva prinţese, nu-i aşa? Atâta doar că eu am fost mereu realistă şi am ştiut că nu m-am născut prinţesă şi că trebuie să devin una. Japiţa mea de ursitoare, despre care am scris cu ceva timp în urmă, nu a avut niciodată grijă de mine, aşa că m-am descurcat cumva de una singură. Stăteam rostogolită pe patul meu cu păturică roz, miţoasă, din camera mea de la etajul al treilea din blocul aflat la periferia orăşelului unde se agaţă harta-n cui şi citeam, visând cu ochii deschişi. Eram frumos îmbrăcată, cu rochii vaporoase şi pantofi de cleştar, subţirică, cu un zâmbet fermecător şi dansam prin sălile de bal împreună cu un prinţ frumos şi blând şi bogat , care-mi aşternea lumea la picioare.

          Odată ajunsă la vârsta adolescenţei m-am măritat cu Pardaillan. Eram o Faustă inteligentă, frumoasă şi fatală, care-şi atrăgea deopotrivă admiraţia şi teama celor din jur. Uneori eram chiar fioroasă. Aveam o relaţie complicată, cu suişuri şi coborâşuri, cu un frumos şi viteaz cavaler mânuitor de spadă.

          L-am descoperit mai apoi pe Gabriel Montgommery din “Cele două Diane” şi m-am simţit obligată să mă mărit cu el, pentru că l-am găsit fascinant, citind şi recitind de multe ori cartea.

          Printr-a douăsprezecea m-am răzgândit şi l-am luat de bărbat de “Gai-Jin”-ul din “Shogun”, pentru că mi-am dorit foarte mult să fiu o japoneză delicată, cu pielea ca porţelanul şi buzele roşii.

          Ah, a sosit însă şi timpul să-l descopăr pe Heathcliff din “La răscruce de vânturi” şi mi-am dorit să mor, numai şi numai pentru a fi iubită în felul în care o iubea el pe zănatica de Catherine.

          N-am murit, am descoperit-o în schimb pe “Jane Eyre”. Încântarea mea nu a fost prea mare, fiindcă era urâtă, dar ajunsesem la vârsta la care mă uitam mai des  în oglindă şi devenisem realistă: nici eu nu eram frumoasă. M-am măritat fără să stau pe gânduri cu Mr. Rochester după ce am văzut ecranizarea cărţii “la ruşi”, în anii ’80, cu Timothy Dalton în rolul soţului meu. Cu el am rămas măritată mult timp.

          A sosit şi vremea să mă mărit de-adevăratelea, dar nu insist asupra evenimentului în sine, pentru că nu este important. Ce vreau eu să vă spun este că soţul meu din viaţa reală este toţi cei de mai sus laolaltă.

          Ei, după câţiva ani în care nu am putut citi pentru că aveam copil de grijit şi muncă de prestat, a sosit timpul să trimit copilul în camera lui, să scutur cărţile mele iubite de colb şi să-mi reiau căutările.

          Nu mă mai puteam mărita, că doar nu-mi luasem bărbat de părăsit, puteam în schimb să găsesc asemănări între omul meu şi bărbaţii descrişi de Jane Austen.

          Da, am intrat în epoca “Jane Austen” şi am ţinut-o tot aşa, pentru că nu mă puteam hotărî între Mr. Darcy, Mr. Knightley şi colonelul Brandon. Toţi, absolut toţi semănau cu bărbatul meu: puternici, misterioşi, ocrotitori, monosilabici, cu un caracter impecabil.

          Ultimul personaj romantic descoperit a fost Mr. Thornton din “Nord şi Sud”. Ah, sufletul meu s-a descompus de plăcere atunci când o prietenă mi-a spus că Gabi al meu chiar seamană cu Tonton ăla din film.

          A sosit însă şi vremea să citesc trilogia cu “Umbrele lui Grey”.  Mda, lucrurile devin interesante. Bărbatul meu seamănă cu Christian Grey.

          Pentru a vă convinge că-i adevărat, am să vă dau câteva exemple, fără prea multe spoilere, că poate doriţi şi voi să citiţi cărţile.

          Grey comunică mult cu Ana prin mailuri. Şi noi doi comunicăm uneori prin mailuri. Eu găsesc ceva drăguţ şi-i trimit, cu titluri jucăuşe, din categoria “Vai, ce interesant!” sau “Uită-te neapărat, că e fain!”. El nu-mi răspunde, nici nu-mi spune dacă s-a uitat, până-l întreb : “Te-ai uitaaaaaaaat?”. Răspunsul este invariabil “Da”. Punct. Îmi trimite şi el mailuri. Odată mi-a trimis un mail cu titlul “Ce zici?”, la care erau ataşate câteva poze cu maşina pe care mi-a cumpărat-o cadou de Crăciun. După ce am intrat în aritmie extrasistolică  uitându-mă la poze şi-a dat seama că m-ar fi putut pregăti puţin. Altădată mi-a cumpărat un voucher pe care mi-l doream foarte mult şi mi-a trimit un mail cu titlul “Gata.Tipăreşte-l!”. Comunicăm foarte bine prin mailuri.

          Christian Grey este obsedat de hrănirea Anastasiei Steele. Bărbatul meu are aceeaşi preocupare, mai ales seara, după ora 18. Era o vreme în care-mi propusesem să nu mai mănânc seara, pentru a mai reduce din kilogramele acumulate. I-am comunicat respectuos decizia mea. A părut să înţeleagă. A doua zi, la cină, s-a uitat uimit la mine şi mi-a trântit-o :”Doar nu mă laşi să mănânc singur?”. Am mâncat,     m-am smiorcăit pe dinăuntru, dar faţa lui afişa fericirea omului gospodar, care stă cu nevasta la masă şi cinează în tihnă.       N-am slăbit niciun gram.

          La un moment dat, Anastasia trece printr-un episod violent, în urma căruia ajunge în stare de inconştienţă la spital şi Christian o supraveghează zi şi noapte, plin de dedicaţie şi cu sufletul la gură. Atunci cînd m-am împiedicat prin casă de mi-am fracturat un deget de la picior a fost şi soţul meu extrem de îngrijorat. S-a uitat la mine şi mi-a zis :” Ce faci, dom’le, îţi rupi gâtul prin casă??!!”. După aceea m-a dus la spital şi mi-a fost alături până când o doctoriţă sictirită de la “Urgenţe” mi-a zis: “Pune-ţi puţin Rivanol şi stai cu piciorul sus, doar nu vrei să-ţi pun o atelă. E numa’ un degeţel rupt, ce naiba!”. Precum lui Christian Grey şi lui i s-au întunecat ochii în acea clipă, dar s-a abţinut eroic şi n-a agresat-o verbal pe doctoriţă. Ah, semăna atât de bine cu Christian Grey în timp de degeţelul meu fracturat pulsa şi-şi triplase dimensiunea... Încă mă simt emoţionată.

          Citind cărţile am descoperit că trucurile  prin care ea-i atrage lui atenţia sunt muşcatul buzei inferioare şi rostogolitul ochilor în cap. Seara, uitându-mă la televizor, am început să-mi muşc buza de jos, buza de sus, am foşnit plapuma, am oftat puţintel, mi-am rotit ochii până am simţit o uşoară ameţeală. Nimic. El stătea în continuare cu spatele la mine, preocupat de laptop. M-am oprit din făcut chestiile pe care le făceam şi am zis cu voce suavă: “Am în geantă o cutie cu bomboane de ciocolată...”.

          Simultan s-a întors el cu faţa la mine dar şi copilu’ adolescent a ieşit din grota lui, unde comunica cu alţi adolescenţi. Replica lor a fost scurtă şi fără echivoc: “Sări cu bomboanele!”. Am oftat uşurel, le-am aruncat cutia dulce asupra căreia s-au năpustit sfârtecând-o, după care m-am întors la visarea mea.

          Mai am un as în mânecă: în seara asta o să-l întreb dacă i-ar plăcea să mă bată, aşa cum făcea Christian cu Anastasia. Încă nu ştiu ce o să-mi răspundă, cunoscându-i însa instinctul de supravieţuire am vaga bănuială că o să refuze oferta mea.

          Aştept cu mare interes recomandările voastre de noi lecturi inspiraţionale.