Toată
lumea a avut cândva păduchi, sau cel puţin câţiva lindeni. Cine nu recunoaşte,
ascunde adevărul.
De unde mi-a
venit ideea cu păduchii? După mulţi, mulţi ani în care nu s-a mai auzit de ei,
păduchii au apărut din nou în viaţa noastră cotidiană. Cunoaşteţi vreun film de
categoria a cincea, în care cercetătorii ( americani de data asta, nu cei
britanici) descoperă în gheţurile veşnice ale Antarcticii un virus care a stat
câteva mii de ani ascuns acolo, il pun într-un borcan, îl duc într-un laborator
ultra-mega-fiţos şi un prostănac deschide borcanul slobozind urgia paleolitică
asupra lumii, singura şansă a omenirii fiind Brad Pitt , care renunţă la o
tihnită viaţă de familie şi porneşte
precum Hercule în căutarea leacului? Cam aşa îmi imaginez eu
scenariul cu păduchii reactivaţi. Ăştia-s păduchii care ne chinuiau pe noi în
copilărie, numai că puţin mutanţi şi mai moderni. Ei nu mai sunt păduchi din
ăia amărâţi, de care se scăpa cu petrol şi baticuri negre: ăştia-s păduchi isterici,
de mall.
Nu aţi înţeles, nu-i aşa? Mă
străduiesc să explic în continuare cum văd eu problema.
Am aflat de pediculoză în urmă cu
un an şi ceva.De la prima ştire din categoria “Copilul meu are păduchi” au
trecut o săptămână, maxim două, până la multiplicare: “Copiii noştri au
păduchi!!!”. Într-un fel, este de înţeles îngrijorarea şi nervozitatea crescută
a mamelor care, în loc să se bucure de mirosul plăcut al şampoanelor scumpe cu
care i-au spălat pe copiii lor, sunt nevoite să apeleze la tot felul de soluţii
ciudate, năclăitoare de păr, semn al marii “ruşini” care s-a abătut asupra
casei lor.
Anul trecut m-a sunat la ceas de
seară o mamă a unei fetiţe, care aflase în acea zi că fetiţa ei a fost
“cadorisită”. Era atât de nervoasă, încât m-a ţinut mult de vorbă la telefon. Din cauza
ei am uitat să-i spun taximetristului unde vroiam să ajung, aşa că la finalul
cursei am plătit suma dublă faţă de cât m-ar fi costat în mod normal .
Reacţiile mamelor sunt uşor
diferite, în funcţie de temperament. Unele sunt ruşinate, discrete, altele sunt
concentrate pe despăduchere, altele sunt uşor amuzate, altele m-ar păli dacă nu
ar avea o anumită reţinere. Am ajuns la concluzia că, de fapt, problema cea mai
mare nu este aceea că păduchii au ajuns în părul copilului lor ( farmaciile au
soluţii-viteză de remediere a problemei), ci faptul că păduchii sunt asociaţi
cu jegul, cu murdăria, cu mizeria şi cu îngălarea. Degeaba încerc eu să
liniştesc sufletele chinuite, ideea asta preconcepută este prea adânc
înrădăcinată. O dovadă în acest sens este chiar maică-mea. Vă rog să vă aşezaţi
comod, să vă relaxaţi, pentru că urmează o nouă poveste cu maică-mea.
Se anunţa o seară tihnită, ca
atâtea altele înaintea ei. Mă cuibărisem sub plapuma mea curată, cu husa apretată
cu aracet, prinsă de plapumă cu ace de sigurantă. În casa noastră, nici plapuma
nu avea voie să se mişte altfel decât îi zicea mama. Ca să nu-i iasă din vorbă,
mama o fixa bine-bine. Şi pe mine mă mai fixa mama uneori ( cred că de acolo au
luat vorbitorii de engleză expresia “get fixed”...), ce-i drept, nu cu ace de
siguranţă, ci cu palma din dotare.
Revin la seara Z: lumina difuză
răspândită de veioza de la capătul patului meu mă îndemna la somn. Mai trecuse
o zi obositoare de şcolărit iar eu mă puteam bucura de tihna căminului
părintesc şi de mângâierile măicuţei mele. Ma mângâia mama pe cap iar eu roteam
ochii ca o bufniţă ameţită, cufundată în faza alfa a somnului. V-am mai
povestit eu vouă că maică-mea e o femeie după definiţia din DEX şi după alea
date de scriitorii clasici care au murit fără a pricepe femeia: e mai
imprevizibilă decât o tornadă. M-a mângâiat cât m-a mângâiat, dădeam să intru
în faza beta, s-a oprit, m-a tras de
câteva fire de păr şi a ţipat scurt şi ascuţit. Mi s-a părut chiar că am văzut
câteva lumini aprinzându-se în blocul de peste drum, în afară de asta toţi
vecinii din blocul nostru fiind deja treji şi pe jumătate ieşiţi prin geamuri.
Cred că se pregăteau să sune la “Miliţie” ca să anunţe o crimă din gelozie.
Noroc că tata nu era acasă,
Mama descoperise
că aveam lindeni. A ieşit ţipând din camera mea, a trântit uşa şi a sunat-o pe
bunică-mea. Răcnea la telefon scurt şi apăsat, în aşa fel încât vecinele să
afle direct de la ea ce se întâmplase, pentru a nu mai fi nevoită să
împărtăşească a doua zi toată întâmplarea. Nu ştiu exact ce sfaturi i-a dat Oma
mea la telefon, dar cred că maică-mea a înţeles că trebuie să pună mâna pe
toate sticlele şi flacoanele din casă şi să mă ungă cu ce se afla în ele pe
cap. Parcă-mi aduc aminte chiar şi de un miros de dizolvant de lac de unghii.
Exista pe vremea aceea o soluţie care se numea « Bromocet ». Cred că
se spăla WC-ul sau chiuveta cu ea. Nu avea nicio importanţă : toate
lichidele, toate soluţiile din casă mi-au fost turnate pe cap. Stăteam înlemnită
şi nu pricepeam ce mi se întâmplă. Adică eram eu obişnuită să mă fixeze mama
ori de câte ori era nevoie, dar în acea zi chiar fusesem cuminte. Ţipa, urla,
mă ungea, blestema, înjura la lindeni, mă trăgea de păr, mă trăgea după ea prin
toată casa, căutând încă o sticlă, încă vreo oleacă de soluţie otrăvitoare,
care să omoare ouăle de mişcători care stăteau să eclozeze în templul
curăţeniei ei.
Într-un final
s-a hotărât să înece monştrii în cadă. A umplut o cadă cu apă clocotită, m-a
luat de braţe şi m-a trântit în apă. Bănuiesc că nu era suficient să mă
clocotească pe cap, pentru că păduchii aflaţi pe capul unui copil de clasa a
doua se pot ascunde şi în axile, nu-i aşa?
Nu am plâns, nu am protestat: mi-am
strâns braţele în jurul genunchilor, am avut un frison scurt şi ochii mi s-au
umplut de lacrimi. Maică-mea s-a oprit pentru o clipă şi m-a întrebat scurt:
“Ce ai?”. Răspunsul a venit printre frisoane şi tremurături ale bărbiei:” M-ai
tras de păr, m-ai dat cu lucruri care mă ard pe cap, ai ţipat la mine toată
seara... Acum vrei să mă opăreşti?”. Probabil că Dumnezeu i-a dat maică-mii un
moment de calm şi de luciditate, aşa că s-a oprit, m-a scos din cadă şi m-a dat
cu petrol pe cap. Mi-a înfăşurat capul cu scalpul înroşit şi dureros cu un
batic negru ( ca să se vadă când pică păduchii pe el) şi m-a trimis la culcare.
Problema a fost rezolvată iar lindenii nu au mai revenit niciodată.
Vedeţi voi, de aceea privesc eu
într-un mod atât de detaşat problema pediculozei contemporane: orice s-ar întâmpla, există metode mult mai puţin invazive de eradicare a mişcătorilor.Iar
dacă farmacista nu rezolvă problema, atunci mamele pot să stea liniştite,
pentru că Brad Pitt poate să apară dintr-o clipă într-alta.
:)))
RăspundețiȘtergere