Îmi murise câinele. Eram atât de
tristă, încât mă durea tot corpul şi vorbeam de una singură, plângând în bucătărie.
În casă era frig, mă simţeam golită de orice urmă de speranţă, nu mă puteam
agăţa de niciun gând bun, care să mă scoată din disperare.
Am
mers la grădiniţă. Plângeam pe ascuns. Nu mă înţelegea nimeni, pentru că
nimeni, în afara unei singure colege, nu are un câine acasă. Era doar un câine,
o jivină necuvântătoare, uşor de înlocuit. Fusese o jucărie care s-a defectat
şi a murit.
Ne-am
adunat mai multe educatoare, pentru că aveam şedinţă. Cineva a observat că
aveam în dimineaţa aceea o faţă diferită de alte dăţi, când zâmbeam şi eram
relaxată. Am fost întrebată de ce sunt tristă:
-
Mi-a murit căţelul.... după care lacrimile
au început să-mi curgă pe obraji şi vocea mi s-a gâtuit.
Persoana care se
interesase de mine a început să zâmbească şi mi-a raspuns:
-
Offfffff, dar asta nu-i nicio problemă: pot să-ţi dau o
pisicuţă. Am la ţară multe pisicuţe atât de drăgălaşe şi jucăuşe. Te-ar ajuta
să mai uiţi de căţelul tău.
I-am mulţumit pentru
intenţie, dar i-am spus că eu îl vreau pe căţelul meu înapoi, pentru că pe el
l-am iubit mult şi nicio pisicuţă din lume nu mi-ar alina durerea din suflet.
Înainte de a merge
mai departe cu povestea mea, ţin să vă spun că mie-mi plac foarte multe
animale, inclusiv pisicuţele. Am o singură fobie – justificată printr-o
postarea de-a mea mai veche- faţă de păsări.
Problema este că-mi plac cel mai mult căţeii, în
defavoarea pisicilor.
Câinele meu mă apără
pe mine, îi apără pe cei dragi mie, îmi apără casa. Câinele meu nu m-ar trăda
niciodată, încasând chiar şi lovituri în locul meu, de va fi cândva nevoie.
Câinele meu nu toarce, nici nu se smiorcăie atunci când doreşte ceva de la
mine. Nu mă mituieşte cu priviri languroase şi cu miorlăieli pline de
promisiuni. El se aşează în faţa mea şi-mi spune exact ce-şi doreşte. Promisiunile de
loialitate ale căţelului meu nu au fost niciodată încălcate. Nu m-a muşcat, nu
m-a zgâriat, nu m-a luat prin surprindere. Câinele meu îmi cunoaşte prietenii
şi-i respectă ori de câte ori vin în vizită.
Eu am ales câinele drept prieten. Unii
aleg pisica şi este dreptul lor să o facă, dar aceia care aleg pisica în locul
câinelui trebuie să înţeleagă faptul că pisica există pentru a fi îngrijită de cei
pe care-i tolerează în preajma ei, pe când câinele există pentru a-i îngriji pe
stapâni.
Prefer să fiu prietena
unui câine, decât sluga unei pisici.
VOI?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu