marți, 22 iulie 2014

Despre zâne şi ceva

Ironia, sarcasmul, înjurăturile , toate “bijuteriile” lexicale atât de utile în comunicarea orală interumană au fost inventate de femei şi stricate de bărbaţi.
             Revin la una dintre perioadele mele favorite din istoria umanităţii, cea cu peşterile şi cu neanderthalienii. Suntem cu toţii documentaţi şi cunoaştem deja faptul că pe vremea aceea bărbaţii nu vorbeau aproape deloc, pe când femeile se străduiau foarte mult să închege onomatopeele în ceva care să semene a cuvinte cu ajutorul cărora să-şi exprime sentimente, dorinţe, senzaţii. Desigur că pentru momentele de intimitate maximă cu oamenii cavernelor proprietate personală ar fi fost suficient un set de onomatopee care sunau cam aşa: “ Mmmmmm!!! Îîîîîîîîî!!!! Ooooooo!!!! Aaaaaaa!!!”. Bărbaţii normali nu au nevoie de mai mult de atât pentru a-şi face cunoscute intenţiile şi expectanţele. Cei care trec pe sub geamul nostru în drum către sau de la barul din colţul pieţei încep orice discuţie cu  « Bă.... », după care urmează un cuvânt pe care n-o să-l scriu aici. Desigur, bărbaţii care încep în felul acesta o discuţie pot fi furioşi, pot fi ironici, pot fi prietenoşi, pot fi dornici să încheie o afacere, dar starea lor de spirit poate fi corect decodată doar de un alt bărbat, pentru că ce-i al lor, e doar al lor şi ce au ei, au numai şi numai ei. Este adevărat că ei au doar un singur ceva de care se pot folosi la orice început de discuţie, indiferent de felul în care va evolua discuţia. În funcţie de finalul discuţiei şi de gradul de satisfacţie atins, ei se folosesc de acel ceva numai al lor,  pe care îl introduc din nou în dicuţie, astfel încât întregul  dialog purtat să aibă începutul şi sfârşitul marcate de unicul ceva impresionant al bărbaţilor . Ceva-ul bărbaţilor este ca un fel de sigiliu cu ajutorul căruia ei pecetluiesc înţelegerile făcute.
             Noi, femeile, începând cu chiar strălucitele noastre predecesoare neanderthaliene, avem la dispoziţie o paletă mult mai largă, mai colorată, mai de neînţeles pentru bărbaţi de cuvinte, expresii, tonalităţi şi nuanţe ale  vocii de care ne folosim zilnic pentru a ne face şederea pe Pământ cât mai graţioasă, cât mai veselă, cât mai solicitantă pentru bărbaţii care, dacă nu  ne-ar auzi glăscioarele cristaline, ar dormi după orele de serviciu, sau ar vegeta în faţa computerului/plasmei, în loc să se facă utili.
             Ultima mea replică de aseară, înainte de a adormi, a fost “Bărbate, noi suntem esenţa pământului, suntem toate nişte zâne...”. El nu a fost de acord cu mine, chiar daca mă iubeşte enorm, preferând să mormăie ceva neinteligibil, dar auzul meu fin a detectat o oarecare ironie la adresa zânicităţii feminine, care e nimic în comparaţie cu ceva-ul bărbaţilor, după care toate zânele sunt topite. A fost un punct de vedere cu care a trebuit să fiu deocamdată de acord, nu de alta, dar intrasem în faza alfa către beta a somnului şi eu nu-mi stric din principiu somnul de noapte, decât dacă tuşeşte sau strănută Amalia noaptea. Har Domnului, am un copil sănătos cât încape, aşa că de ani buni încoace nu am fost nevoită să stau trează nopţile, cu excepţia acelor nopţi în care dumneaei se hotărăşte să întârzie ( cu acordul nostru prealabil) pentru că .... « prieteni, zile de naştere, majorate, chefuri, hai, tu mama, că-s singura care trebe să vină până la doişpe noaptea acasăăăăă... ». Mda, a reuşit să-mi stârnească nişte procese de conştiinţă cumplite, asa că renunţ la o parte din tihna-mi nocturnă pentru a-mi feri fiica de outsiderism ( na, că am mai inventat un cuvânt, că tot e la modă să ne lepădăm de limba noastră cea română şi cea fermecată).
             Femeile sunt vorbăreţe chiar şi în trafic. Conduc maşina de foarte puţin timp şi mi-am luat toate măsurile de precauţie pentru a-i avertiza pe ceilalţi că mai am nevoie de timp pentru a căpăta siguranţă , încredere şi alticelea atât de importante când te afli la volanul unei maşini. Dragilor,   mi-am luat câteva claxoane pină acum, pentru că am ratat cu 0,5 secunde plecarea de pe loc la semafor, sau pentru că mergeam puţin cam prea încet, chiar şi pe banda întâi. Mi-am căpătat nişte claxoane de la femei, niciunul de la bărbaţi. După cum ziceam, zânele sunt vorbăreţe chiar şi atunci cînd ţin volanul în mână. Eu am interpretat claxoanele respective cam aşa : « Of, dragă, am văzut că eşti începătoare, dar trebuie să prinzi curaj şi să apeşi mai bine pedala aia de acceleraţie, concomitent cu eliberarea fiiiiiină a pedalei de ambreiaj. Hai, curaj, soro, că şi eu am fost ca tine. (zâmbet încrezător)” sau poate că cealaltă vroia să zică “ Ce bine că rulezi cu viteză redusă, în felul acesta reuşeşti să menţii controlul asupra volanului, a traiectoriei, fiind simultan atentă la semnele de circulaţie şi la pietoni.” Sau poate că claxoanele respective au însemnat “Hai, fă, mişcă odată, că am programare la mani-pedi!” sau “Tâmpito, bagă talpă, că au reduceri la mall şi banda a doua-i full.”
             De la un bărbat am primit o singură avertizare verbală, după ce timp de vreo 2 minute am ţinut  blocată intrarea pe o stradă intens circulată, fiindcă intrasem acolo simultan cu un mastodont de autocar care vroia să iasă de pe stradă. Nu m-a claxonat nimeni, toţi au văzut că nu “îngheţasem” de frică la volan, ci mă străduiam să fac manevre , care nu-mi ieşeau din prima. Bărbatul s-a uitat oarecum sfios la mine şi mi-a spus: “Să ştii că blochezi circulaţia în toată intersecţia...” Nu i-am răspuns, dar în sinea mea am fost mulţumită că în ziua aceea oamenii buni, calmi, răbdători se strânsesera fix în intersecţia blocată de mine.
             Mai am câteva idei despre modul  în care se pricep sau nu  femeile şi bărbaţii să se folosească de limbaj. Nu v-aţi gândit niciodată că toate  lucrările de geniu ale marilor scriitori nu sunt rezultatele deşteptăciunii proprii, ci ale impulsurilor primite de la femei, aşa-i? O să dedic o postare separată demonstrării teoriei mele, asa că mă opresc deocamdată aici, pentru că se apropie ora la care bărbatul meu vine acasă, tace şi mănâncă. Este acel moment din zi în care bărbaţii sunt total descoperiţi în faţa duşmanului, deoarece au senzaţia că au ajuns într-un loc primitor, în care primesc mâncare caldă, apă pentru duş şi un pat pentru odihnă. Greşit: este momentul în care duşmanul pândeşte din umbră, chiar dacă sub formă de zână binevoitoare.

           
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu