A avea sau a nu avea

Adulţii şi copiii devin frustraţi atunci când nu au sau când nu mai au. Ne-am obişnuit să obţinem mult prea uşor ceea ce ne dorim, fără a ne gândi nici măcar o clipă dacă avem nevoie de acel ceva.

          Credem că dacă avem, suntem o persoană împlinită. Ce avem? Avem bani, locuinţe, prieteni, amici, distracţie, maşini, haine, bijuterii, cratiţe, mâncare, atenţia celorlalţi, sănătate, tinereţe, excursii, filme, internet, iubire, sex, cărţi, mobilă, respectul unor oameni, parfumuri, cunoaştere, familie, diplome, colegi, băutură, loc de muncă, periuţe de dinţi, amintiri, sentimente, etc.

          Tot ceea ce deţinem se află într-un echilibru relativ, menit să ne asigure starea de bine, către care tinde orice fiinţă vie. În momentul în care  apare un dezechilibru în lumea pe care o deţinem, intervine frustrarea. Ceea ce nu reuşesc eu să înţeleg este dacă frustrarea este cauzată de reducerea nivelului “avea”-ului raportat la propriile noastre nevoi şi aşteptări, sau a “avea”-ului celorlalţi. Dacă ar fi să pornesc de la premisa conform căreia omul este o fiinţă egocentrică, prima variantă ar fi cea corectă, dacă însă privesc omul ca pe o fiinţă socială, se verifică cea de-a doua variantă.

          Studiul de caz A:

          Toţi prietenii mei au maşină. Eu nu am maşină. Mă simt frustrată. De ce?

1.    Am nevoie de maşină pentru a mă deplasa zilnic din tot felul de puncte A către tot felul de puncte B.

2.   Prietenii mei sunt de aceeaşi vârstă cu mine şi dacă ei deţin maşini, e de aşteptat ca şi eu să deţin una.

          Dacă aţi  fi în locul meu, ce variantă aţi alege ?

          Studiul de caz B :

          Prietenii şi cunoscuţii mei pleacă în concedii prin străinătate sau prin România ( de preferat străinătate) cel puţin odată pe an. Eu n-am plecat de vreo doi ani nicăieri. Mă simt frustrată. De ce?

1.      Vreau să vizitez locuri noi, să cunosc oameni, să mă odihnesc şi să fac multe fotografii.

2.    Primesc informaţii din diverse surse, cu oferte de vacanţe, impresii de călătorie şi fotografii ale altora.

          Voi ce credeţi ?

          Studiul de caz C :

          Mulţi dintre prietenii şi amicii mei se întâlnesc adesea cu alţi amici şi prieteni pentru a se distra la iarbă verde, pe la cabane, prin cluburi sau cafenele. Eu... nu foarte des. Mă simt frustrată. De ce ?

1.     Am nevoie să mă relaxez în compania unor oameni cu care care mă simt confortabil, pentru a mai ieşi din rutină şi a mă lăsa puţin răsfăţată.

2.   Chiar dacă aş fi prea obosită în weekend pentru a mă lăsa angrenată în asemenea acţiuni, ar trebui să fiu şi eu o parte a unei găşti care socializează, pentru a nu mă trezi izolată şi nebăgată în seamă.

          Care-i situaţia în cazul vostru ?

          M-aş bucura dacă mi-aţi “planta” câteva răspunsuri aici. În felul acesta m-aţi ajuta să găsesc răspunsuri la câteva dintre nelămuririle mele.