Ironia, sarcasmul, înjurăturile , toate “bijuteriile”
lexicale atât de utile în comunicarea orală interumană au fost inventate de
femei şi stricate de bărbaţi.
Revin
la una dintre perioadele mele favorite din istoria umanităţii, cea cu peşterile
şi cu neanderthalienii. Suntem cu toţii documentaţi şi cunoaştem deja faptul că
pe vremea aceea bărbaţii nu vorbeau aproape deloc, pe când femeile se străduiau
foarte mult să închege onomatopeele în ceva care să semene a cuvinte cu
ajutorul cărora să-şi exprime sentimente, dorinţe, senzaţii. Desigur că pentru
momentele de intimitate maximă cu oamenii cavernelor proprietate personală ar
fi fost suficient un set de onomatopee care sunau cam aşa: “ Mmmmmm!!!
Îîîîîîîîî!!!! Ooooooo!!!! Aaaaaaa!!!”. Bărbaţii
normali nu au nevoie de mai mult de atât pentru a-şi face cunoscute intenţiile
şi expectanţele. Cei care trec pe sub geamul nostru în drum către sau de la
barul din colţul pieţei încep orice discuţie cu
« Bă.... », după care urmează un cuvânt pe care n-o să-l scriu
aici. Desigur, bărbaţii care încep în felul acesta o discuţie pot fi furioşi,
pot fi ironici, pot fi prietenoşi, pot fi dornici să încheie o afacere, dar
starea lor de spirit poate fi corect decodată doar de un alt bărbat, pentru că
ce-i al lor, e doar al lor şi ce au ei, au numai şi numai ei. Este adevărat că
ei au doar un singur ceva de care se pot folosi la orice început de discuţie,
indiferent de felul în care va evolua discuţia. În funcţie de finalul discuţiei
şi de gradul de satisfacţie atins, ei se folosesc de acel ceva numai al
lor, pe care îl introduc din nou în
dicuţie, astfel încât întregul dialog
purtat să aibă începutul şi sfârşitul marcate de unicul ceva impresionant al
bărbaţilor . Ceva-ul bărbaţilor este ca un fel de sigiliu cu ajutorul căruia ei
pecetluiesc înţelegerile făcute.
Noi,
femeile, începând cu chiar strălucitele noastre predecesoare neanderthaliene,
avem la dispoziţie o paletă mult mai largă, mai colorată, mai de neînţeles
pentru bărbaţi de cuvinte, expresii, tonalităţi şi nuanţe ale vocii de care ne folosim zilnic pentru a ne
face şederea pe Pământ cât mai graţioasă, cât mai veselă, cât mai solicitantă
pentru bărbaţii care, dacă nu ne-ar auzi
glăscioarele cristaline, ar dormi după orele de serviciu, sau ar vegeta în faţa
computerului/plasmei, în loc să se facă utili.
Ultima
mea replică de aseară, înainte de a adormi, a fost “Bărbate, noi suntem esenţa
pământului, suntem toate nişte zâne...”. El nu a fost de acord cu mine, chiar
daca mă iubeşte enorm, preferând să mormăie ceva neinteligibil, dar auzul meu
fin a detectat o oarecare ironie la adresa zânicităţii feminine, care e nimic
în comparaţie cu ceva-ul bărbaţilor, după care toate zânele sunt topite. A fost
un punct de vedere cu care a trebuit să fiu deocamdată de acord, nu de alta,
dar intrasem în faza alfa către beta a somnului şi eu nu-mi stric din principiu
somnul de noapte, decât dacă tuşeşte sau strănută Amalia noaptea. Har Domnului,
am un copil sănătos cât încape, aşa că de ani buni încoace nu am fost nevoită
să stau trează nopţile, cu excepţia acelor nopţi în care dumneaei se hotărăşte
să întârzie ( cu acordul nostru prealabil) pentru că .... « prieteni, zile
de naştere, majorate, chefuri, hai, tu mama, că-s singura care trebe să vină
până la doişpe noaptea acasăăăăă... ». Mda, a reuşit să-mi stârnească
nişte procese de conştiinţă cumplite, asa că renunţ la o parte din tihna-mi
nocturnă pentru a-mi feri fiica de outsiderism ( na, că am mai inventat un
cuvânt, că tot e la modă să ne lepădăm de limba noastră cea română şi cea
fermecată).
Femeile
sunt vorbăreţe chiar şi în trafic. Conduc maşina de foarte puţin timp şi mi-am
luat toate măsurile de precauţie pentru a-i avertiza pe ceilalţi că mai am
nevoie de timp pentru a căpăta siguranţă , încredere şi alticelea atât de
importante când te afli la volanul unei maşini. Dragilor, mi-am luat câteva claxoane pină acum, pentru
că am ratat cu 0,5 secunde plecarea de pe loc la semafor, sau pentru că mergeam
puţin cam prea încet, chiar şi pe banda întâi. Mi-am căpătat nişte claxoane de
la femei, niciunul de la bărbaţi. După cum ziceam, zânele sunt vorbăreţe chiar
şi atunci cînd ţin volanul în mână. Eu am interpretat claxoanele respective cam
aşa : « Of, dragă, am văzut că eşti începătoare, dar trebuie să
prinzi curaj şi să apeşi mai bine pedala aia de acceleraţie, concomitent cu eliberarea
fiiiiiină a pedalei de ambreiaj. Hai, curaj, soro,
că şi eu am fost ca tine. (zâmbet încrezător)” sau poate că cealaltă vroia să
zică “ Ce bine că rulezi cu viteză redusă, în felul acesta reuşeşti să menţii
controlul asupra volanului, a traiectoriei, fiind simultan atentă la semnele de
circulaţie şi la pietoni.” Sau poate că claxoanele respective au însemnat “Hai,
fă, mişcă odată, că am programare la mani-pedi!” sau “Tâmpito, bagă talpă, că
au reduceri la mall şi banda a doua-i full.”
De
la un bărbat am primit o singură avertizare verbală, după ce timp de vreo 2
minute am ţinut blocată intrarea pe o
stradă intens circulată, fiindcă intrasem acolo simultan cu un mastodont de
autocar care vroia să iasă de pe stradă. Nu m-a claxonat nimeni, toţi au văzut
că nu “îngheţasem” de frică la volan, ci mă străduiam să fac manevre , care
nu-mi ieşeau din prima. Bărbatul s-a uitat oarecum sfios la mine şi mi-a spus:
“Să ştii că blochezi circulaţia în toată intersecţia...” Nu i-am răspuns, dar
în sinea mea am fost mulţumită că în ziua aceea oamenii buni, calmi, răbdători
se strânsesera fix în intersecţia blocată de mine.
Mai
am câteva idei despre modul în care se
pricep sau nu femeile şi bărbaţii să se
folosească de limbaj. Nu v-aţi gândit niciodată că toate lucrările de geniu ale marilor scriitori nu
sunt rezultatele deşteptăciunii proprii, ci ale impulsurilor primite de la
femei, aşa-i? O să dedic o postare separată demonstrării teoriei mele, asa că
mă opresc deocamdată aici, pentru că se apropie ora la care bărbatul meu vine
acasă, tace şi mănâncă. Este acel moment din zi în care bărbaţii sunt total
descoperiţi în faţa duşmanului, deoarece au senzaţia că au ajuns într-un loc
primitor, în care primesc mâncare caldă, apă pentru duş şi un pat pentru odihnă.
Greşit: este momentul în care duşmanul pândeşte din umbră, chiar dacă sub formă
de zână binevoitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu