Dacă n-aş fi
educatoare, mi-aş dori să fiu vânzătoare într-o parfumerie. Îmi plac
atât de mult parfumurile, încât mi-aş petrece o zi întreagă mirosind sticluţe, cafea, apoi din nou sticluţe.
Habar n-am când a debutat nebunia mea , dar nu-mi concep viaţa fără un parfum în poşetă. Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt
simandicoasă, dar un miros plăcut este esenţial pentru starea mea de bine.
Chestiunea este destul de complicată, deoarece subsemnata nu are gusturi
deloc ieftine. Salariul meu este mic, mic de tot, este atât de mic încât abia mi-aş
permite două sticluţe de parfum
modeste de banii câştigaţi într-o lună. Se întâmplă însă ca de fiecare dată când dau un semnal că mi-ar plăcea o butelcuţă sau alta, jumătatea mea mai bună să-mi facă o surpriză.
Uneori devin periculoasă.
Vara trecută eram în vizită la nişte foarte buni prieteni
din München. Ne aflam într-o staţie de metrou, pălăvrăgind fericiţi, ca nişte veritabili turişti. Dintr-o dată s-a făcut tăcere şi s-a lăsat
întunericul: părăsisem lumea asta şi pluteam pe un nor de vanilie, ambră şi
flori de portocal. Lumea reală nu mai exista, îngerii cântau şi strămoşii-mi zâmbeau invitându-mă în paradis. Am ieşit din
moartea clinică şi mi-am îndreptat organul olfactiv în direcţia raiului. Era o femeie tânără, nici prea frumoasă, nici prea urâtă. Părea neprietenoasă după cum îşi arcuia sprâncenele. Am riscat: “Nu vă supăraţi, parfumul dumneavoastră miroase atât de bine, încât trebuie să vă întreb
ce folosiţi...” . Eu, rictus în aşteptarea unei replici acide, ea, un zâmbet larg cu dinţi frumoşi. Mi-a spus
numele parfumului, pe care n-am să-l dezvălui aici, specificând: “Mov, nu roz.” I-am mulţumit, rămânând fericită în urma ei. Ăsta-i cuvântul potrivit: fericită. Ca să n-o lungesc prea mult: jumătatea mea şi cu
mititica mea au complotat şi cumva au reuşit să găsească parfumul aproape
imediat, punându-mi-l pe pernă într-o
după-amiază, la trezire. M-am simţit ca un copil care găseşte cadoul de la Moş Crăciun sub brăduţ.
Am fost întrebată de câteva ori de ce am nevoie de atâtea parfumuri: “Unul nu-ţi ajunge?”. Nu, nu-mi ajunge, aşa cum nu mi-ar ajunge o singură persoană în
viaţa mea. Îmi trebuie mulţi oameni, care să-mi creeze o
constelaţie de impresii şi de sentimente. Fiecare
îşi lasă o amprentă, fiecare a fost, este sau va fi important pentru mine. Unii
oameni sunt dulci, alţii sunt amărui, alţii dinamici sau exotici, nu seamănă între ei iar unicitatea fiecăruia dintre ei îmi face
viaţa mai bogată.
La fel stă treaba şi cu parfumurile:
dimineţile mele au arome diferite, în funcţie de cum mă simt, de culorile anotimpului şi ale bijuteriilor purtate, de
felul în care vreau să fiu percepută. Defectele fizice pot fi uneori ascunse
îndărătul unui paravan invizibil.
Pentru că tot vine Apocalipsa peste
noi, am un ultim mesaj către lume: “Femeilor, parfumaţi-vă!”
Ne vedem după.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu