N-am timp!

 

Adulții ar avea foarte multe de învățat din cărțile pentru copii, atâta doar că adulții nu-și bat capul cu cărțile pentru copii decât dacă au copii mici sau dacă lucrează cu copii mici. În rest, adulții nu citesc deloc cărți sau citesc Osho și cărți de dezvoltare personală, fiindcă Jane Austen și Dostoievski sunt câh, așa cum Slavici și Creangă sunt câh pentru elevi.

Adevărul este că într-o societate în care informația trebuie să ajungă la creier gata mestecată și numai bună de înghițit, pe principiul  ”Muieți îs posmagii ?”, este mai greu să te așezi pe onorabilul dos, să deschizi o carte cu sute de pagini și să-ți dedici o parte din timp citind-o în tihnă. Tihna nu mai există, așa să știți.

În urmă cu câțiva ani, bântuind eu prin librării, am descoperit o cărticică foarte mișto, pe care am cumpărat-o și pe care o citesc copiilor cel puțin odată pe an, dacă nu de mai multe ori. Are ilustrații foarte frumoase, care-i atrag pe cei mici , dar are și un text care se lasă citit ușor și teatral, așa cum ar face orice storyteller meseriaș.

Este vorba despre un ursuleț care umblă toamna prin pădure, încercând să găsească un prieten cu care să vorbească. Toți prietenii lui sunt ocupați cu stivuirea hranei în cămări, că vine iarna bă! și ei trebuie să-și grijească burticile. Umblă ăsta micu’ prin toată pădurea, încearcă el să abordeze când pe unul, când pe altul, pe principiul ”hai să bem o cafea împreună” dar își ia flit de la fiecare în parte.  Indiferent că-i veverița sau iepurașul, replica este aceeași ”N-am timp!”.

Gașca de prieteni fiind ocupată cu agoniseala, bagă Martinel capul între umeri și se retrage în bârlogul lui unde intră în hibernare. Restul găștii nu face la fel, se calmează după ce a adunat fiecare papa bun și-și petrece iarna la domiciliu sau la ski, în funcție de buget.

Vine primăvara și iese ursulețul din hibernare. Amicii lui, relaxați după o iarnă lungă și tihnită, îl caută ca să bea o cafea împreună, numai că de data asta amicul lor   le-o servește direct și fără menajamente: ”N-am timp!”. Debusolați, încep pufoșii să se întrebe unde naiba au greșit de și-a schimbat ăsta atitudinea, după ce nu-l văzuseră o iarnă întreagă.

Lăsându-i puțin în suspans, ursulețul îi invită a doua zi în fața bârlogului , pentru a le explica de ce se comportă așa de ciudat.

În momentul întrevederii, când gașca se reunește, apare Martinel și le explică foarte frumos celorlalți că, practic, le-a plătit-o cu aceeași monedă. Le aduce aminte că toamna, când se simțea el singurel și avea nevoie de un prieten cu care să schimbe o vorbă, erau toți mega-super-ultra-meta ocupați și le mai zice că tura asta a fost el ocupat să umble prin pădure și să se hrănească, după o iarnă de  somn și post.

Bine, ursulețul este foarte înțelegător și iertător cu prietenii lui, așa cum suntem de obicei noi, ăștia mai dolofani iar povestea trebuie să aibă un final fericit și o morală din care copiii este bine să învețe ceva, dar în viața reală lucrurile nu stau mereu așa.

Sunt sigură că vi s-a întâmplat să luați legătura cu prieteni, amici, cunoștințe, whatever, cu care să vreți să schimbați două vorbe, de dragul vremurilor apuse și să rămâneți dezamăgiți de reacția de congelator a unora dintre ei:

-        ”Băi, chiar acum sunt la volan, pot să te sun eu când ajung acasă?” Îhî!

-        ”Mamă, mamă, ce mă bucur că m-ai sunat, acuma-s la shopping cu ai mei, te sunt io când mă mai eliberez, ok?” Îhî!

-        ” Chiar acuma-s într-o convorbire cu un tip care mă ajută cu o afacere, te caut eu, bine?” Îhî!

-        ”M-aș bucura să ne întâlnim, mersi de invitație, da’ putem s-o amânăm cu o săptămână, că weekendul ăsta mi-am programat o ieșire cu gașca de prieteni la o cabană?” Îhî!

-        ” Da, mă, am ajuns la voi în oraș, chiar mi-aș dori să ne vedem, mersi că m-ai chemat la tine acasă la o chiftea și o cafea, dar zilele astea sunt super ocupat, am de mers la cocktail-uri și de mă văzut cu niște importanți. Putem amâna faza cu chifteaua pe data viitoare?” Îhî!

-        ”Aoleu, m-ai prins într-un moment nepotrivit ( 6 seara), mai am de rezolvat o droaie de chestii până la noapte... Putem amâna discuția pe mâine?” Îhî!

Șirul replicilor din categoria asta ar putea continua pe încă două pagini și sunt absolut convinsă că v-ați regăsit în cel puțin una dintre ele, indiferent că ați fost în postura ursulețului sau în postura unuia dintre amicii lui.

Ideea este următoarea: înainte de a ne exprima uimirea și neplăcerea în urma schimbării de atitudine a cuiva care face sau făcea parte din viața noastră, este bine să ne așezăm, să ne aprindem o țigară sau să ne pregătim un ceai cald sau să stăm doar cu ochii pe pereți și să analizăm cu mare-mare sinceritate cursul relației și atitudinea pe care am avut-o față de omul respectiv. Da, știu, la nivel declarativ toți suntem prietenii ideali, cei mai atenți, cei mai implicați, cei mai luați din seriale de mare succes, în care prietenia îi ajută pe oameni să depășească momente cumplite ( ați văzut telenovela ”Centralistele” pe Netflix? Are 6 sezoane și în fiecare episod este câte o crimă, un șantaj, o răpire și, cu toate astea, toate cele patru prietene rezolvă absolut toate problemele , scapă de acuzațiile de crimă, evadează din pușcărie etc, datorită prieteniei care le leagă).

Am divagat puțin, așa că revin: atunci când stăm noi cu noi singuri, este bine să nu ne mințim, fiindcă suntem înconjurați de atâtea minciuni corecte social și politic, încât, la un moment dat, nu vom mai deosebi adevărul de minciună. Dacă recunoaștem cu sinceritate că am avut o atitudine nasoală față de cineva și l-am pus pe ”hold” de prea multe ori, atunci avem explicația logică pentru schimbarea de atitudine.

Dacă suntem în situația ursulețului și nu ne găsim nicio vină, atunci putem alege dacă-l convocăm pe amic la bârlog, pentru a-i spune cu cuvinte clare ce simțim sau dacă alegem să nu-i spunem nimic și să trecem mai departe. Cred că decizia depinde de calitatea relației pe care am avut-o și de locul pe care-l ocupă persoana respectivă pe scala valorilor vieții noastre.

Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să aud ”N-am timp!”. Nu am avut curajul să spun ” Fă-ți timp pentru mine!”, considerând că este alegerea fiecăruia dacă-și face sau nu timp pentru mine. Acuma-mi dau seama că, de fapt, în goana zilnică după ”agoniseala” care-i musai să se adune în cămări înainte de iarna vieții, mulți oameni pun în așteptare relațiile sincere dar neproductive, sperând că , la un moment dat, le vor putea relua din punctul unde le-au lăsat. Vestea tristă este că lucrul acesta nu se întâmplă. Vestea și mai tristă este că în meta-universul în care am intrat, vom fi cu toții precum grașii din ”WALL-E”.

Nu-l știți pe roboțelul WALL-E? Atunci puneți mâna și uitați-vă la desene animate! Aveți mai multe de învățat de acolo decât de la Avengerși  și de la Transformerși la un loc.