Balada vorbelor mărunte

François Villon este unul dintre autorii mei preferaţi. L-am descoperit în adolescenţă, într-o carte din colecţia “Biblioteca pentru toţi” pe care am cărat-o cu mine de colo-colo, deschizând-o ori de câte ori sufletul îmi cerea puţină refulare.

             Trăim în vremuri de preţiozitate exagerată, duhnind a ifose amestecate cu lingura din lemn prin ceapa călită. Rujul de pe buze nu atenuează veninul vorbelor rostite. Concertul de Brahms ascultat la radio nu şterge amintirea manelelor ascultate la ceas de seară în cabana mirosind a grătare din ceafă de porc . Hainele cumpărate pe bani mulţi nu astupă găurile din suflete. Revistele glamour nu pot înlocui cărţile urâte şi vechi, fără imagini. Citatele din clasici nu ne fac mai buni, nici mai deştepţi, ci ne bulversează într-o lume aiuritoare, fără cap şi fără coadă. Trebuie să fim performanţi, trebuie să ne muşcăm între noi pentru a răzbate, trebuie să avem bani pentru a fi credibili, trebuie să ne încruntăm şi să strigăm pentru a avea dreptate.

             Sau putem alege să nu fim nimic din ceea ce ni se cere. Putem să rămânem ... noi, aşa cum ne plăcem atunci când ne uităm în oglindă şi atunci când vorbim cu noi înşine în gând. Putem să acceptăm senzaţia neplăcută din stomac atunci când suntem agresaţi. Putem să zâmbim strâmb când suntem dominaţi într-o discuţie. Putem să nu-i băgăm în seamă pe toţi cei care încearcă să transforme ceea ce am vrut să fim atunci când am început să ne gândim la ceea ce am vrea să fim atunci când vom fi mari.

             Durerea distrage atenţia, ignoranţa prosteşte şi răutatea ucide. Ca să nu mă doară iau medicamente, ca să nu devin ignorantă sting televizorul şi citesc o carte, ca să nu devin prea rea, citesc poeziile lui François Villon. De ce?  Este strategia mea personală de deviere a gândurilor de la întâmplările mai puţin fericite de care am parte în viaţă.

             Spre exemplificare, vă ofer spre citire “Balada vorbelor mărunte”, dorindu-vă o lectură plăcută, chiar dacă textul este niţel  ciudat pentru vremurile noastre dominate de floricele parfumate şi fluturaşi roz cu puchiţele bleu:

Balada vorbelor mărunte

Ştiu musca-n lapte foarte bine;

ştiu omul după cum se-mbracă;

ştiu timpul rău de cînd senin e;

ştiu pomul sec din poama seacă;

ştiu arborele după cracă;

ştiu că e la fel tot ce e viu;

ştiu ce e munca şi ce-i joacă;

ştiu totul, doar eu nu mă ştiu!

Ştiu haina după cum îţi vine;

ştiu pe călugăr după floacă;

ştiu, după rob, pe cel ce-l ţine ;

ştiu hoţul de cum dă din fleancă;

ştiu, după chip, pe grăsuliu;

ştiu totul, doar eu nu mă ştiu!

Ştiu calul şi măgarul, bine;

ştiu şi ce duc şi ce-i apleacă ;

ştiu bine care-s curviştine ;

ştiu cum să socotesc pe-abacă;

ştiu că visarea e buimacă;

ştiu Hus de ce-a fost ars de viu;

ştiu pe toţi cei ce vin şi pleacă ;

ştiu totul, doar eu nu mă ştiu!

Închinare:

Ştiu totul, Doamne-n mintea-mi seacă;

ştiu orişiunde cum să fiu;

ştiu moartea ce poate să facă;

ştiu totul, doar eu nu mă ştiu!